joi, 6 iunie 2013

Rugă către oameni



Eterna comparație între generații: pe vremea noastră noi nu eram așa, altfel stăteau lucrurile, alte posibilități aveam și cu toate astea ne-am descurcat ... acum copiii din ziua de azi au de toate și cu toate acestea sunt atât de încăpățânați, nimic nu le convine, o știu pe a lor și țin cu dinții cu o încăpățânare feroce de ceea ce ei gândesc, de ceea ce ei doresc.

Și dacă încăpățânarea lor este perfect justificată?! Oare câți dintre noi, adulții, ne-am transpus în pielea unui copil încăpățânat să încercăm să înțelegem care este scopul lui , care îi este țelul?
         
Dacă azi aș fi copil și rolul meu în viață ar fi, ca peste 15 – 20 de ani să aduc omenirii o noua viziune asupra vieții, o mare descoperire sau pur și simplu să trăiesc altfel, lipsit de prejudecăți, lipsit de frici, să ies din rând și să strig în gura mare: Sunt Liber! Ce calități ar trebui să am? în ce ar consta forța mea?

Sunt un tânăr copil de 7 ani, foarte încăpățânat și rebel și fac ceea ce gândesc eu ca este bine, nu ascult pe nimeni și nimic din ce mi se spune. Cu cât efortul celor din jurul meu este de a mă schimba, cu atât mai încăpățânat devin. Este metoda mea de apărare pentru ca scopul meu în viață să nu fie compromis. Când am pornit la drum am știut că acest lucru îmi va crea probleme, am știut că încăpățânarea mea îmi va aduce reproșurile părinților și a învățătorilor mei, am știut și că această încăpățânare a mea va crea suferință părinților mei, că mă va depărta de de ei, de ceilalți copii, că îmi va crește orgoliul, mândria, ego-ul și chiar ura, dar am riscat, trebuia și trebuie să protejez lumina cu care am venit, ca ea să nu pălească, ca ea să rămână vie, să îmi amintească de ce am venit. Nu sunt rău pentru ca vreau, sunt rău pentru ca mi se spune ce și cum să învăț, ce și cum să mănânc, ce și cum să mă îmbrac, ce și cum să fac, ce am voie și ce nu am voie, ce pot și ce nu pot, ce e bine și ce nu e bine. Eu nu așa am crezut că va fi, eu am crezut că am venit să mă joc și nu să fiu învățat cum să mă joc, eu știu să mă joc, jocul meu este despre a descoperi, despre a crea, despre a fi, așa pur și simplu liber, nu vreau să fiu înregimentat, catalogat, însemnat, etichetat, taxat, nu vreau să mă joc legat la mâini, nu vreau să fiu ceea ce alții vor să fiu, eu vreau să fiu ceea ce sunt, lăsați-ma să fiu ceea ce sunt.
Dincolo de încăpățânarea mea, vreau să-mi vedeți curajul, determinarea și hotărârea. Știu că într-o zi veți vedea în mine cel care sunt cu adevarat, atunci voi fi trecut de supărări, de temeri, ma voi fi trezit din amorțeala societății, care m-a legat la mâini, la ochi și la gura, atunci voi străluci și vă voi arata lumina cu care am venit.
Dragi părinți, dragi profesori, nu vă rog decât să îmi înțelege-ți freamătul, lupta, să mă iubiți, să-mi fiți alături, căci sufletul meu e mare, e curat și strălucitor, dar armura grea de luptător nu vă lăsa să îmi vedeți strălucirea. Am purtat-o vieți de-a rândul și am obosit cu ea. A venit momentul să o dau jos, lăsați-mă să o fac.
Vă iubesc mereu, al vostru copil, elev, prieten!






Flaviu






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu