Eterna comparație între generații: pe
vremea noastră noi nu eram așa, altfel stăteau lucrurile, alte posibilități
aveam și cu toate astea ne-am descurcat ... acum copiii din ziua de azi au de
toate și cu toate acestea sunt atât de încăpățânați, nimic nu le convine, o
știu pe a lor și țin cu dinții cu o încăpățânare feroce de ceea ce ei gândesc,
de ceea ce ei doresc.
Și dacă încăpățânarea lor este perfect
justificată?! Oare câți dintre noi, adulții, ne-am transpus în pielea unui
copil încăpățânat să încercăm să înțelegem care este scopul lui , care îi este
țelul?
Dacă azi aș fi copil și rolul meu în
viață ar fi, ca peste 15 – 20 de ani să aduc omenirii o noua viziune asupra
vieții, o mare descoperire sau pur și simplu să trăiesc altfel, lipsit de prejudecăți,
lipsit de frici, să ies din rând și să strig în gura mare: Sunt Liber! Ce
calități ar trebui să am? în ce ar consta forța mea?
Sunt un tânăr copil de 7 ani, foarte
încăpățânat și rebel și fac ceea ce gândesc eu ca este bine, nu ascult pe nimeni
și nimic din ce mi se spune. Cu cât efortul celor din jurul meu este de a mă
schimba, cu atât mai încăpățânat devin. Este metoda mea de apărare pentru ca
scopul meu în viață să nu fie compromis. Când am pornit la drum am știut că
acest lucru îmi va crea probleme, am știut că încăpățânarea mea îmi va aduce
reproșurile părinților și a învățătorilor mei, am știut și că această
încăpățânare a mea va crea suferință părinților mei, că mă va depărta de de ei,
de ceilalți copii, că îmi va crește orgoliul, mândria, ego-ul și chiar ura, dar
am riscat, trebuia și trebuie să protejez lumina cu care am venit, ca ea să nu
pălească, ca ea să rămână vie, să îmi amintească de ce am venit. Nu sunt rău
pentru ca vreau, sunt rău pentru ca mi se spune ce și cum să învăț, ce și cum
să mănânc, ce și cum să mă îmbrac, ce și cum să fac, ce am voie și ce nu am
voie, ce pot și ce nu pot, ce e bine și ce nu e bine. Eu nu așa am crezut că va
fi, eu am crezut că am venit să mă joc și nu să fiu învățat cum să mă joc, eu
știu să mă joc, jocul meu este despre a descoperi, despre a crea, despre a fi,
așa pur și simplu liber, nu vreau să fiu înregimentat, catalogat, însemnat,
etichetat, taxat, nu vreau să mă joc legat la mâini, nu vreau să fiu ceea ce
alții vor să fiu, eu vreau să fiu ceea ce sunt, lăsați-ma să fiu ceea ce sunt.
Dincolo de încăpățânarea mea, vreau
să-mi vedeți curajul, determinarea și hotărârea. Știu că într-o zi veți vedea
în mine cel care sunt cu adevarat, atunci voi fi trecut de supărări, de temeri,
ma voi fi trezit din amorțeala societății, care m-a legat la mâini, la ochi și
la gura, atunci voi străluci și vă voi arata lumina cu care am venit.
Dragi părinți, dragi profesori, nu vă rog decât să îmi înțelege-ți freamătul, lupta, să mă iubiți, să-mi fiți
alături, căci sufletul meu e mare, e curat și strălucitor, dar armura grea de
luptător nu vă lăsa să îmi vedeți strălucirea. Am purtat-o vieți de-a rândul și
am obosit cu ea. A venit momentul să o dau jos, lăsați-mă să o fac.
Vă iubesc mereu, al vostru copil, elev,
prieten!
Flaviu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu