De curând
am fost la castelul Peleș. Am fost impresionat de tot ceea ce am văzut acolo,
lucruri de o frumusețe rară și de un foarte bun gust. Cunoscând puțină istorie,
știu beneficiile incontestabile pe care regalitatea le-a adus poporului român
al acelor vremuri, un popor mult încercat, precum o corabie a cărei catarg e
rupt și pe care vântul o poartă în toate direcțiile, vântul istoriei. Totuși,
am rămas cu un gust amar, conștientizând că din tot ceea ce am văzut la Peleș,
emblemă a acelor vremuri și punct de referință a istoriei noastre, puțin din el
este românesc. Arhitectura, arhitecții, pictorii, sculptorii, obiectele de
artă, toate aparțin lumii de dinafara acestui spațiu, mai puțin marmura de
Ruschița și aceea într-o mică parte, din toate sortimentele de marmură. Departe
de mine să îmi doresc să murdăresc ceea ce Carol, Ferdinand sau regina Maria au
făcut pentru acest popor, incontestabil aportul lor. Ceea ce vreau să subliniez
este identitatea acestui neam românesc și conectarea la istoria sa, rădăcinile
lui.
Germanii
au fost distruși în doua războaie, într-un singur secol și cu toate acestea s-au
ridicat. La fel ca ei au făcut-o multe alte popoare. Și ei au tot două mâini.
Dar au o altă mentalitate, vom spune. Ce îi face pe ei să aibă o alta mentalitate
decât a noastră? Oare este așa de simplu să găsim mentalitatea drept vinovat?
Care
este identitatea acestui neam? Cine suntem noi? De unde ne tragem noi seva? Căci
omului, pentru a construi, pe lângă unelte, îi trebuie putere, îi trebuie
curaj, îi trebuie voință, voința de a te ridica și de a o lua de la capăt, de a
continua drumul. Cum să continui un drum care nu știi cine la început, nici
măcar nu știi dacă este și al tău, nici măcar nu știi cine ești. Aceasta este
mentalitatea, așa este ea construită. Mentalitatea este prezentă, este vie, când
ai o identitate.
Sărmanul
popor roman. Câți despoți, câți domnitori călăi, câți hoți și vânzători de țară
am avut ca purtători de steag de-a lungul timpului. Puțini au fost cei care în
istoria noastră zbuciumată au pus piciorul în prag, fie că au fost domnitori,
fie ca au fost poeți, scriitori, preoți sau simpli oameni. Dar fiecare dintre
ei a avut un cuvânt de spus și atâta timp cât au călcat pe acest pământ, toți
ceilalți i-am urmat ... și s-a văzut. Ei au reușit să se identifice. Ei știau
cine sunt, pentru ce luptă și au crezut în acest popor și mulți dintre ei și-au
sacrificat chiar viața.
Ce
simplu i-ar fi fost lui Constantin Brâncoveanu să treacă la islam, ce viața
liniștită și în tihnă ar fi avut alături de fii săi. Dar a dat tot ceea ce avea
pe această lume mai puțin pe el ca și conștiință, mai puțin pe el ca și
credință, mai puțin pe el ca și identitate.
Sunt
2000 de ani de când toți doresc acest pământ, fără să jignesc pe nimeni și fără
să fiu naționalist: români, maghiari, turci, tătari, ruși, bulgari, americani, întreaga
Europă. Cu toate că suntem cea mai săracă țară din Europa, toată lumea ne vrea,
de 2000 de ani toată lumea ne vrea pământul, conștienți sau inconștienți, toți
sunt atrași de aceste locuri. De ce?
Pentru
ca suntem bogați, pentru că suntem inima pământului. Da, suntem inima planetei
Pământ. Din punct de vedere energetic acest spațiu românesc reprezintă Anahata
planetei Pământ. Așa cum un om are o Anahata a lui, așa și Pământul are Anahata
lui, chakra inimii lui.
Când
Iisus a venit acum 2000 de ani, ne-a lăsat drept moștenire iubirea între
semeni: ” Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39).
Pentru a ne mântui
trebuie să ne curățam inima, să ne-o deschidem și să intram în noua lume cu
inima curată și larg deschisă. De 2000 de ani inima planetei Pământ se curăța,
prin ea ies toate murdăriile pe care le-am făcut și în continuare le facem,
prin ea conștientizăm mizeria în care AZI ne aflam ca specie. Așa cum arata azi
România și neamul românesc, așa arată și inima Pământului: rănită, asuprită,
suferindă, chinuită și în durere. Nimeni nu poartă o vina anume, cu toții
plutim pe aceeași mare, fără catarg și în derivă. Suntem oglindă a speciei
umane. Așa cum suntem văzuți în lume, așa cum ne vedem noi pe noi, așa suntem
cu toții ca specie umană. Ne lipsește stima de sine, onoarea, credința,
respectul față de noi înșine. Suntem un popor religios, dar nu și unul
credincios. Dar așa cum suntem, reprezentăm totuși o inimă. Este de datoria
noastră să ne recăpătăm lumina ce am avut-o odată, lumina de dinainte ca Traian
sa fi trecut prin sabie aceste meleaguri.
Nu ne-am născut aici
să suferim, ne-am născut să reînvățam să ne iubim, să deschidem inima acestei
lumi și să ne recăpătăm stima de sine.
Dragă cititor,
indiferent de unde ești și ce limbă vorbești, te afli în aceeași barca cu mine
și încearcă, te rog, să privești lucrurile și din această perspectivă, măcar
pentru o clipă. Ori de câte ori arunci cu piatra în acest neam, arunci cu
piatra în tine și te lovești direct în inimă. Gândește-te că locuitorii acestui
spațiu, indiferent că sunt români, maghiari sau nemți, au ales să se nască aici
și fac eforturi deosebite, ca suflete ce sunt, să spele și din păcatele acestei
lumi. Nu da în oameni, nu spune ca sunt săraci și proști, nu spune că sunt hoți
și mercenari, nu spune despre ei că sunt neam de cerșetori. În loc să denigrezi
identitatea acestui neam și identitatea acestor oameni, mai bine pune umărul și
găsește-ți tu identitatea, iubește-te pe tine ca sa te poți cunoaște și mai
apoi să îl poți iubi și pe cel de lângă tine. Trimite o vorbă bună inimii tale,
fă o faptă bună cu inima ta, îmbrățișează, trimite mângâieri și rugăciuni de
bine pentru lumea în care trăiești. Nu-ți pângări Pământul din care te-ai
născut, nu-i otrăvi izvoarele, munții, dealurile. Ai grijă de el ca de tine
însuți, căci tu ești parte din el, de aici îți tragi seva, aici îți sunt
rădăcinile, de aici îți construiești propria ta identitate.
Când mergi pe calea
ta, nu uita că te-ai născut în cel mai nobil loc de pe Pământ, în leagănul
acestei civilizații, iar când Corabia își va găsi catargul vei recunoaște și
Cârmaciul. E în fiecare dintre noi, se trezește și crește.
Să fii binecuvântat !
Flaviu
