Firmituri de soare

unui suflet drag

Dacă Soarele ar fi o floare, atunci eu aș fi sămânța lui,

M-aș lăsa purtată de vânt până la pieptul mamei mele,

Iar din freamătul ei mi-aș întinde ruga.

Aș trai precum pădurea, verde și plină de viață,

Aș iubi ca o mângâiere, dar și ca o fermă povață,

Mi-aș petrece anii precum un susur de apa mângâindu-mi mama,

Cea care mi-a dat viață …

Aș rodi bucurii, rumene, să le dau în dar oricui mi-ar cere

Să se înfrupte din ele și să mulțumească cerului,

Că mi-a trimis iubire cu lacrimi de ploaie,

Vânt cu mângâiere și cunoaștere din Soare.

Și-aș lăsa și eu sămânța: pasul meu și gândul meu,

De bine, pentru oricine va voii să spere la Soare.

Dacă Pământul mi-ar fi mamă, atunci eu m-aș numi Om

Și mereu mă vei simți umblând desculț,

Cu un mănunchi de raze în mână.

Flaviu

Pentru tine, suflet alb

Îmi doresc pentru tine, suflet alb, să mai rămâi încă o secundă în tăcere și să lași aripile calde ale unui înger să te îmbrățișeze, să asculți cum liniștea lui îți mângâie sufletul, să vezi cum bucuria ochilor lui îți caută privirea, să poți înțelege că e acolo numai pentru tine, că a fost dintotdeauna și nu vrea decât să îl lași să te iubească.

Rămâi în liniște încă o secundă și lasă-i lui grijile și fricile tale, deschide-ți inima înaintea iubirii lui, iar el iți va da în dar semințe de aur, înmiresmate direct din soare, fluturi albi înrourați pentru când iți va fi sete, vânt de primăvară pentru când iți va fi dor, frunza crudă a codrului, să o strângi în pumn, să îi simți mirosul reavăn de viață, să poți să o iei de la capăt, din nou.

Îmi doresc pentru tine, suflet alb, ca gândul meu de bine să te curteze, ca îngerii să-ți stea în preajmă mereu, iar viața să înflorească în sufletul tău.

Lacrimi de bucurie las ca cadă pe aripile calde ale unui înger, pe care Dumnezeu l-a trimis să mă învețe iubirea.

Flaviu