Exorcism prin pasiune !

Ce înseamnă a exorciza? Prima dată când am întâlnit acest termen, m-am dus imediat cu gândul la o biserică întunecoasă, unde fiecare pas pe care îl faci are un ecou demn de a trezii morții, unde într-o noapte cu lună plină, fix la ora 12, un preot cu o cruce mare în mână scoate toți dracii, la propriu, din oamenii cu ochii injectați și cu spume la gura...

Demn de filmele de groază !

Dar câți dintre noi sunt conștienți că a exorciza nu echivalează întotdeauna cu acest exemplu extrem și nici pe departe cu definiția din Dex. Câți dintre noi știm că exorcizam inconștient zilnic prin felul nostru de a fi. Cu o privire, cu o faptă bună, printr-o vorbă spusă cu suflet, chiar și cu un salut însoțit de un zâmbet larg, noi exorcizăm, eliberăm din noi și din cei de lângă noi o energie negativă și o alchimizăm. Transformăm acel plumb greu și toxic în aur, în lumină și iubire. Cu un simplu gest putem schimba ziua unui om.

Dacă azi mi-aș propune să transform ziua soțului, soției, copilului, mamei, tatălui meu, camaradului sau omului ce îmi vinde piersici în piață, cum aș proceda?, ce aș face eu pentru el?

Flaviu

Separarea de suflet

Singura cauză a bolii este separarea de suflet.

Nu există altă cauză, există însă modalități diferite de a o face, de a ne separa de El. De câte ori sunt bolnav, universul îmi trimite un dar, prin care mă anunță ca ceva este în neregulă cu interiorul meu, cu corpul meu fizic sau cu corpul meu mental sau cu corpul meu emoțional sau cu toate trei, că ceva nu fac așa cum trebuie, că îmi ascult prea mult acea parte muritoare a mea: ego-ul.

Am renunțat la a ne hrăni sănătos, am renunțat la mișcare, am renunțat la natura, o distrugem și ne distrugem și pe noi, pentru că ne-am pus toate speranțele în medicină, în tehnologie, uitând ca noi le creem pe ele și nu invers. Am renunțat la CALE. Fără să ne dăm seama ne oprim din evoluție. Nu mai facem nimic din ceea ce ne place, tot ce facem este că TREBUIE. Muncim o viață ca să ne hrănim, ca să avem o casa la care să plătim toată viața rate. Suntem singura specie de pe Pământ care trebuie să ne plătim dreptul la viată, indiferent că se cheamă hrană, casă, mașină, haine, taxe, impozite, dări și ajungem, practic, sa ne dam viața pentru toate acestea. Atât valorează viața ta?

E timpul să înceapă drumul înapoi către suflet, am rătăcit destul, e timpul să comutam de pe modul ”supraviețuire” pe modul ”EU SUNT”. E timpul să faci și ceea ce îți place. Ieși din cotidian și acordă-ți și ție timp, căci tu ești primul care contezi. Doar cunoscându-te pe tine poți să-l cunoști și să-l ajuți și pe cel de lângă tine. Tu doar crezi că te cunoști și că îi cunoști și pe cei din jurul tău, chiar mai bine decât se cunosc ei înșiși. Dar te înșeli, tocmai pentru că tu te identifici cu cel care nu ești. Tu nu ești ego, tu ești sămânță Divină și ai primit în dar un suflet ca să nu te rătăcești. Caută-ți sufletul și reîntoarce-te la el.

Flaviu

Marile taine ale pământului românesc

Iubire fără condiții

Paul Ferrini – Iubire fără condiții

Ai învățat iubirea condiționată de la niște oameni a căror iubire pentru tine a fost compromisă de către propria lor vină și frică. Ei ți-au fost modele. Nu trebuie să te rușinezi de acest lucru, ci numai să fii conștient de el.

Încă de când erai un prunc, ai fost condiționat să te prețuiești doar atunci când oamenii reacționau pozitiv față de tine. Ai învățat că valoarea ta era stabilită în exterior. Aceasta a fost eroarea fundamentală ce s-a perpetuat de-a lungul vieții tale.

Nici experiența părinților tăi și nici cea a copiilor tăi nu a fost diferită de a ta. Voi toți trebuie să vă vindecați de aceleași răni.

Toate abuzurile și erorile trebuie conștientizate, iar emoția atașată lor trebuie eliberată.

Aceasta este calea prin care toate ființele rănite trec de la experiența iubirii condiționate la experiența iubirii fără condiții.

În cadrul procesului vindecării înveți să-ți oferi ție însuți iubirea necondiționată pe care nu ai primit-o niciodată de la părinții tăi biologici, în acest proces ești „născut din nou” și înfiat din nou, dar nu de alte figuri autoritare, ci de însăși Sursa Iubirii dinăuntrul tău. Când înveți să dai iubire ființei lăuntrice rănite, începi să-ți schimbi complet convingerea că valoarea de sine trebuie să se bazeze pe modul în care alții reacționează față de tine.

Încetul cu încetul te antrenezi să te prețuiești așa cum ești - aici și acum - fără condiții. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine.

Oamenii te pot susține și încuraja, dar nimeni nu te poate învăța cum să te iubești pe tine însuți.

Aceasta este lucrarea fiecărui suflet individual.

Fiecare suflet vine în experiența fizică, dornic să se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. Însă, încă de la începutul sejurului sufletului aici, capacitățile sale naturale de a iubi și de a-i include pe alții în trăirea acestei iubiri i se impun anumite condiții.

Este absolut esențial ca aceste condiții să fie modificate total.

Dacă sufletul părăsește lumea fizică, crezând că este victima experienței sale de aici, el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăța de această convingere. Însă dacă sufletul se trezește la adevărul că valoarea sa nu este dependentă de nimic și de nimeni în afara minții și experienței sale, ci se va instala în Sursa Iubirii și se va trezi din visul batjocurii.

A te trezi din batjocură înseamnă a respinge iluzia că nu ești vred­nic de a fi iubit așa cum ești. Tu demonstrezi iubire prin faptul că ți-o dai ție însuți în mod necondiționat și, pe măsură ce o faci, îi atragi în viața ta pe alții care sunt capabili să te iubească fără condiții.

Încercarea de a găsi iubire în afara ta eșuează mereu, pentru că nu poți primi de la altul ceva ce tu nu ți-ai dat ție însuți. Când te privezi de iubire, îi atragi în viața ta pe alții care fac același lucru.

Experiența iubirii necondiționate începe în inima ta, nu în inima altcuiva. Nu condiționa capacitatea de a te iubi pe tine însuți de capaci­tatea altcuiva de a te iubi. Nu-ți pune încrederea în condițiile impuse iu­birii sau în forma în care ea se prezintă, căci acestea sunt tranzitorii și su­puse vicisitudinilor vieții de zi cu zi.

Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma prin care se exprimă. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de for­mă, este înăuntrul tău. Acolo trebuie să-ți pui încrederea, căci această Iu­bire este mai certă decât orice vei cunoaște vreodată.

Și, atunci când Ea este ferm așezată în inima ta, nu vei mai avea nevoie să cauți fericirea în afara ta.

În viața ta, oamenii vor veni și vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Alții se vor purta urât. Vei accepta iubirea care ți se oferă și vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă. Îi vei încuraja pe alții să găsească și ei Sursa Iubirii înăuntru - așa cum ai făcut și tu - știind prea bine că nu le poți rezolva micile probleme. Tragedia vieții lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoința lor de a privi în propriile lor inimi și minți.

Cel ce iubește fără condiții nu impune limite nici propriei sale li­bertăți, nici libertății altcuiva. El nu încearcă să-și păstreze iubirea - pen­tru că, a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea e un dar ce trebuie oferit încontinuu, în funcție de fiecare situație în parte.

Iar cel ce dăruiește știe întotdeauna când și cui să dea darul.

Nu e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat nu­mai atunci când cineva începe să tină iubire pentru el - iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire.

Cel ce se iubește pe sine însuși nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi și de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se autocompătimește și se retrage din lume, sau se adâncește el în căutarea unui înlocuitor?

Nu. El continuă, pur și simplu, să respire și să-și extindă iubirea la fiecare pas al experienței sale.

Cel care se iubește necondiționat nu iubește pe fragmente și cu in­tenții ascunse. El nu caută pe cineva special pe care să‑l iubească, ci iu­bește pe oricine care se află în fața sa. O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta.

Fratele meu, sora mea, acesta este genul de iubire care se naște acum în voi! Aceasta este iubirea pe care v-o ofer și pe care vă cer s-o extindeți asupra celorlalți.

E foarte clar. Nu poți înțelege greșit ceea ce îți spun.

Iubirea poate exista numai între egali. Iubirea poate exista numai între ființe care au învățat să se iubească și să se prețuiască lăuntric.

Iubirea nu ia ostateci. Ea nu se târguiește. Nu este compromisă de frică. Dimpotrivă, acolo unde iubirea e prezentă, frica, prin miliardele de condiționări pe care le implică, nu poate exista.

Te încurajez să fii onest, prietene.

Iubirea pe care tu o cunoști nu este genul de iubire despre care vorbesc eu. Genul de iubire pe care îl descriu acum este absolut terifiant pentru tine! De ce oare? Fiindcă trăirea experienței Iubirii reale pune ca­păt experienței tale legate de lumea condiționată.

Când trăiești Iubirea reală, nu te mai simți separat de alții.

Pierzi orice aspect al identității tale care îi respinge pe alții. Te deschizi spre o realitate mai vastă - pe care o creezi împreună cu alții, prin încredere reciprocă.

Judecata încetează și acceptarea domnește.

„Nu mi-e frică de toate astea”, spui tu. Dar te rog să reflectezi asupra acestor lucruri. Fii cinstit cu tine însuți și cu mine. Îți ESTE frică de toate astea, fiindcă ele pun capăt acestui vis, iar singurul mod prin care ego-ul tău știe să pună capăt visului este prin a muri. Te rog, așadar, să-ți recunoști frica de iubire, frica de moarte și frica de anihilare.

Eu am spus: „Dacă nu muriți și nu vă nașteți din nou, nu puteți intra în împărăția Cerului.” Când am spus asta nu am vorbit despre re­încarnare. Vorbeam despre moartea ego-ului, despre moartea tuturor credințelor ce te separă de alții. Vorbeam despre sfârșitul judecării.

Ceea ce moare nu ești tu. Ceea ce moare este tot ceea ce ai crezut că ești, fiecare judecată pe care ai emis-o despre tine sau despre altcine­va Asta este ceea ce moare. Iar ceea ce se naște din nou este plin de lu­mină și seninătate.

Este Christosul care are viașă eternă, în tine și în mine.

Adevăr vă spun eu vouă, fratele meu și sora mea, învierea voastră este aproape și vă este frică de ea! Pe mine nu mă puteți păcăli.

Vă văd tremurând, în genunchi, privind în sus la crucea pe care credeți că veți fi ridicați în curând, ca să plătiți pentru gândurile și fap­tele voastre păcătoase.

Nu vă negați frica, fiindcă, altfel, nu vă voi putea ajuta.

Ceea ce moare pe cruce nu ești tu. Tu nu ești trupul tău. Tu nu ești gândurile taie înfricoșate și înfricoșătoare. Toate acestea pot muri și vor muri. Dacă nu acum, se va întâmpla mai târziu.

Nu poți evita moartea ego-ului. Nu poți evita moartea trupului. Dârele nu sunt în mod necesar unul și același lucru.

Nu face greșeala de a crede că ego-ul tău moare atunci când îți moare trupul, sau că trupul îți moare atunci când îți moare ego-ul.

Ego-ul tău moare când nu-ți mai este de folos. Până atunci, nu-ți va fi luat. Poți să te agăți de el aproape veșnic, dar nu o vei face. Pentru că asta înseamnă iadul - și nu vei vrea să trăiești veșnic în iad.

Va veni o vreme când durerea va fi copleșitoare.

Va veni o vreme când vei striga spre mine: „Iisuse! Te rog, ajută-mă! Sunt gata să renunț!”

Acea vreme, te asigur, vine pentru fiecare ființă.

Până atunci, tot ce poți face este să treci prin fricile tale. Recunoaște fiecare frică pe care o ai și dă-mi-o mie - pe fiecare dintre ele. „Iisuse, mi-e frică să mor... Iisuse, mi-e frică de iubirea ta ... Iisuse, mi-e teamă că Dumnezeu mă va părăsi.”

Îngăduie ca fricile tale să iasă la suprafață și dă-mi-le mie. Asta va grăbi trezirea ta. Asta te va duce direct la miezul problemei tale, la frica de dincolo de toate fricile tale.

Fii încredințat că, atunci când vei ajunge în acel loc, voi sta alături de tine.

Iubite frate al meu, nu-ți cer decât încrederea. Dă-mi-o - și vom ieși împreună din acest loc al umbrelor. Nu te pot scuti de înfruntarea cu fricile tale, dar te pot ține de mână atunci când o faci.

Fii pe pace. Rezultatul final al călătoriei tale este garantat.

Acolo unde sunt eu acum, vei fi și tu și atunci vei ști cu absolută certitudine că tu ești Iubire.

Ea nici nu s-a născut în tine, nici n-a murit în tine.

Ea este inseparabilă de tine.

Este singura ta Identitate.