Exorcism prin pasiune !

Ce înseamnă a exorciza? Prima dată când am întâlnit acest termen, m-am dus imediat cu gândul la o biserică întunecoasă, unde fiecare pas pe care îl faci are un ecou demn de a trezii morții, unde într-o noapte cu lună plină, fix la ora 12, un preot cu o cruce mare în mână scoate toți dracii, la propriu, din oamenii cu ochii injectați și cu spume la gura...

Demn de filmele de groază !

Dar câți dintre noi sunt conștienți că a exorciza nu echivalează întotdeauna cu acest exemplu extrem și nici pe departe cu definiția din Dex. Câți dintre noi știm că exorcizam inconștient zilnic prin felul nostru de a fi. Cu o privire, cu o faptă bună, printr-o vorbă spusă cu suflet, chiar și cu un salut însoțit de un zâmbet larg, noi exorcizăm, eliberăm din noi și din cei de lângă noi o energie negativă și o alchimizăm. Transformăm acel plumb greu și toxic în aur, în lumină și iubire. Cu un simplu gest putem schimba ziua unui om.

Dacă azi mi-aș propune să transform ziua soțului, soției, copilului, mamei, tatălui meu, camaradului sau omului ce îmi vinde piersici în piață, cum aș proceda?, ce aș face eu pentru el?

Flaviu

Separarea de suflet

Singura cauză a bolii este separarea de suflet.

Nu există altă cauză, există însă modalități diferite de a o face, de a ne separa de El. De câte ori sunt bolnav, universul îmi trimite un dar, prin care mă anunță ca ceva este în neregulă cu interiorul meu, cu corpul meu fizic sau cu corpul meu mental sau cu corpul meu emoțional sau cu toate trei, că ceva nu fac așa cum trebuie, că îmi ascult prea mult acea parte muritoare a mea: ego-ul.

Am renunțat la a ne hrăni sănătos, am renunțat la mișcare, am renunțat la natura, o distrugem și ne distrugem și pe noi, pentru că ne-am pus toate speranțele în medicină, în tehnologie, uitând ca noi le creem pe ele și nu invers. Am renunțat la CALE. Fără să ne dăm seama ne oprim din evoluție. Nu mai facem nimic din ceea ce ne place, tot ce facem este că TREBUIE. Muncim o viață ca să ne hrănim, ca să avem o casa la care să plătim toată viața rate. Suntem singura specie de pe Pământ care trebuie să ne plătim dreptul la viată, indiferent că se cheamă hrană, casă, mașină, haine, taxe, impozite, dări și ajungem, practic, sa ne dam viața pentru toate acestea. Atât valorează viața ta?

E timpul să înceapă drumul înapoi către suflet, am rătăcit destul, e timpul să comutam de pe modul ”supraviețuire” pe modul ”EU SUNT”. E timpul să faci și ceea ce îți place. Ieși din cotidian și acordă-ți și ție timp, căci tu ești primul care contezi. Doar cunoscându-te pe tine poți să-l cunoști și să-l ajuți și pe cel de lângă tine. Tu doar crezi că te cunoști și că îi cunoști și pe cei din jurul tău, chiar mai bine decât se cunosc ei înșiși. Dar te înșeli, tocmai pentru că tu te identifici cu cel care nu ești. Tu nu ești ego, tu ești sămânță Divină și ai primit în dar un suflet ca să nu te rătăcești. Caută-ți sufletul și reîntoarce-te la el.

Flaviu

Marile taine ale pământului românesc

Iubire fără condiții

Paul Ferrini – Iubire fără condiții

Ai învățat iubirea condiționată de la niște oameni a căror iubire pentru tine a fost compromisă de către propria lor vină și frică. Ei ți-au fost modele. Nu trebuie să te rușinezi de acest lucru, ci numai să fii conștient de el.

Încă de când erai un prunc, ai fost condiționat să te prețuiești doar atunci când oamenii reacționau pozitiv față de tine. Ai învățat că valoarea ta era stabilită în exterior. Aceasta a fost eroarea fundamentală ce s-a perpetuat de-a lungul vieții tale.

Nici experiența părinților tăi și nici cea a copiilor tăi nu a fost diferită de a ta. Voi toți trebuie să vă vindecați de aceleași răni.

Toate abuzurile și erorile trebuie conștientizate, iar emoția atașată lor trebuie eliberată.

Aceasta este calea prin care toate ființele rănite trec de la experiența iubirii condiționate la experiența iubirii fără condiții.

În cadrul procesului vindecării înveți să-ți oferi ție însuți iubirea necondiționată pe care nu ai primit-o niciodată de la părinții tăi biologici, în acest proces ești „născut din nou” și înfiat din nou, dar nu de alte figuri autoritare, ci de însăși Sursa Iubirii dinăuntrul tău. Când înveți să dai iubire ființei lăuntrice rănite, începi să-ți schimbi complet convingerea că valoarea de sine trebuie să se bazeze pe modul în care alții reacționează față de tine.

Încetul cu încetul te antrenezi să te prețuiești așa cum ești - aici și acum - fără condiții. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine.

Oamenii te pot susține și încuraja, dar nimeni nu te poate învăța cum să te iubești pe tine însuți.

Aceasta este lucrarea fiecărui suflet individual.

Fiecare suflet vine în experiența fizică, dornic să se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. Însă, încă de la începutul sejurului sufletului aici, capacitățile sale naturale de a iubi și de a-i include pe alții în trăirea acestei iubiri i se impun anumite condiții.

Este absolut esențial ca aceste condiții să fie modificate total.

Dacă sufletul părăsește lumea fizică, crezând că este victima experienței sale de aici, el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăța de această convingere. Însă dacă sufletul se trezește la adevărul că valoarea sa nu este dependentă de nimic și de nimeni în afara minții și experienței sale, ci se va instala în Sursa Iubirii și se va trezi din visul batjocurii.

A te trezi din batjocură înseamnă a respinge iluzia că nu ești vred­nic de a fi iubit așa cum ești. Tu demonstrezi iubire prin faptul că ți-o dai ție însuți în mod necondiționat și, pe măsură ce o faci, îi atragi în viața ta pe alții care sunt capabili să te iubească fără condiții.

Încercarea de a găsi iubire în afara ta eșuează mereu, pentru că nu poți primi de la altul ceva ce tu nu ți-ai dat ție însuți. Când te privezi de iubire, îi atragi în viața ta pe alții care fac același lucru.

Experiența iubirii necondiționate începe în inima ta, nu în inima altcuiva. Nu condiționa capacitatea de a te iubi pe tine însuți de capaci­tatea altcuiva de a te iubi. Nu-ți pune încrederea în condițiile impuse iu­birii sau în forma în care ea se prezintă, căci acestea sunt tranzitorii și su­puse vicisitudinilor vieții de zi cu zi.

Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma prin care se exprimă. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de for­mă, este înăuntrul tău. Acolo trebuie să-ți pui încrederea, căci această Iu­bire este mai certă decât orice vei cunoaște vreodată.

Și, atunci când Ea este ferm așezată în inima ta, nu vei mai avea nevoie să cauți fericirea în afara ta.

În viața ta, oamenii vor veni și vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Alții se vor purta urât. Vei accepta iubirea care ți se oferă și vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă. Îi vei încuraja pe alții să găsească și ei Sursa Iubirii înăuntru - așa cum ai făcut și tu - știind prea bine că nu le poți rezolva micile probleme. Tragedia vieții lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoința lor de a privi în propriile lor inimi și minți.

Cel ce iubește fără condiții nu impune limite nici propriei sale li­bertăți, nici libertății altcuiva. El nu încearcă să-și păstreze iubirea - pen­tru că, a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde. Iubirea e un dar ce trebuie oferit încontinuu, în funcție de fiecare situație în parte.

Iar cel ce dăruiește știe întotdeauna când și cui să dea darul.

Nu e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat nu­mai atunci când cineva începe să tină iubire pentru el - iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire.

Cel ce se iubește pe sine însuși nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi și de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se autocompătimește și se retrage din lume, sau se adâncește el în căutarea unui înlocuitor?

Nu. El continuă, pur și simplu, să respire și să-și extindă iubirea la fiecare pas al experienței sale.

Cel care se iubește necondiționat nu iubește pe fragmente și cu in­tenții ascunse. El nu caută pe cineva special pe care să‑l iubească, ci iu­bește pe oricine care se află în fața sa. O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta.

Fratele meu, sora mea, acesta este genul de iubire care se naște acum în voi! Aceasta este iubirea pe care v-o ofer și pe care vă cer s-o extindeți asupra celorlalți.

E foarte clar. Nu poți înțelege greșit ceea ce îți spun.

Iubirea poate exista numai între egali. Iubirea poate exista numai între ființe care au învățat să se iubească și să se prețuiască lăuntric.

Iubirea nu ia ostateci. Ea nu se târguiește. Nu este compromisă de frică. Dimpotrivă, acolo unde iubirea e prezentă, frica, prin miliardele de condiționări pe care le implică, nu poate exista.

Te încurajez să fii onest, prietene.

Iubirea pe care tu o cunoști nu este genul de iubire despre care vorbesc eu. Genul de iubire pe care îl descriu acum este absolut terifiant pentru tine! De ce oare? Fiindcă trăirea experienței Iubirii reale pune ca­păt experienței tale legate de lumea condiționată.

Când trăiești Iubirea reală, nu te mai simți separat de alții.

Pierzi orice aspect al identității tale care îi respinge pe alții. Te deschizi spre o realitate mai vastă - pe care o creezi împreună cu alții, prin încredere reciprocă.

Judecata încetează și acceptarea domnește.

„Nu mi-e frică de toate astea”, spui tu. Dar te rog să reflectezi asupra acestor lucruri. Fii cinstit cu tine însuți și cu mine. Îți ESTE frică de toate astea, fiindcă ele pun capăt acestui vis, iar singurul mod prin care ego-ul tău știe să pună capăt visului este prin a muri. Te rog, așadar, să-ți recunoști frica de iubire, frica de moarte și frica de anihilare.

Eu am spus: „Dacă nu muriți și nu vă nașteți din nou, nu puteți intra în împărăția Cerului.” Când am spus asta nu am vorbit despre re­încarnare. Vorbeam despre moartea ego-ului, despre moartea tuturor credințelor ce te separă de alții. Vorbeam despre sfârșitul judecării.

Ceea ce moare nu ești tu. Ceea ce moare este tot ceea ce ai crezut că ești, fiecare judecată pe care ai emis-o despre tine sau despre altcine­va Asta este ceea ce moare. Iar ceea ce se naște din nou este plin de lu­mină și seninătate.

Este Christosul care are viașă eternă, în tine și în mine.

Adevăr vă spun eu vouă, fratele meu și sora mea, învierea voastră este aproape și vă este frică de ea! Pe mine nu mă puteți păcăli.

Vă văd tremurând, în genunchi, privind în sus la crucea pe care credeți că veți fi ridicați în curând, ca să plătiți pentru gândurile și fap­tele voastre păcătoase.

Nu vă negați frica, fiindcă, altfel, nu vă voi putea ajuta.

Ceea ce moare pe cruce nu ești tu. Tu nu ești trupul tău. Tu nu ești gândurile taie înfricoșate și înfricoșătoare. Toate acestea pot muri și vor muri. Dacă nu acum, se va întâmpla mai târziu.

Nu poți evita moartea ego-ului. Nu poți evita moartea trupului. Dârele nu sunt în mod necesar unul și același lucru.

Nu face greșeala de a crede că ego-ul tău moare atunci când îți moare trupul, sau că trupul îți moare atunci când îți moare ego-ul.

Ego-ul tău moare când nu-ți mai este de folos. Până atunci, nu-ți va fi luat. Poți să te agăți de el aproape veșnic, dar nu o vei face. Pentru că asta înseamnă iadul - și nu vei vrea să trăiești veșnic în iad.

Va veni o vreme când durerea va fi copleșitoare.

Va veni o vreme când vei striga spre mine: „Iisuse! Te rog, ajută-mă! Sunt gata să renunț!”

Acea vreme, te asigur, vine pentru fiecare ființă.

Până atunci, tot ce poți face este să treci prin fricile tale. Recunoaște fiecare frică pe care o ai și dă-mi-o mie - pe fiecare dintre ele. „Iisuse, mi-e frică să mor... Iisuse, mi-e frică de iubirea ta ... Iisuse, mi-e teamă că Dumnezeu mă va părăsi.”

Îngăduie ca fricile tale să iasă la suprafață și dă-mi-le mie. Asta va grăbi trezirea ta. Asta te va duce direct la miezul problemei tale, la frica de dincolo de toate fricile tale.

Fii încredințat că, atunci când vei ajunge în acel loc, voi sta alături de tine.

Iubite frate al meu, nu-ți cer decât încrederea. Dă-mi-o - și vom ieși împreună din acest loc al umbrelor. Nu te pot scuti de înfruntarea cu fricile tale, dar te pot ține de mână atunci când o faci.

Fii pe pace. Rezultatul final al călătoriei tale este garantat.

Acolo unde sunt eu acum, vei fi și tu și atunci vei ști cu absolută certitudine că tu ești Iubire.

Ea nici nu s-a născut în tine, nici n-a murit în tine.

Ea este inseparabilă de tine.

Este singura ta Identitate.

Rugă către oameni

Eterna comparație între generații: pe vremea noastră noi nu eram așa, altfel stăteau lucrurile, alte posibilități aveam și cu toate astea ne-am descurcat ... acum copiii din ziua de azi au de toate și cu toate acestea sunt atât de încăpățânați, nimic nu le convine, o știu pe a lor și țin cu dinții cu o încăpățânare feroce de ceea ce ei gândesc, de ceea ce ei doresc.

Și dacă încăpățânarea lor este perfect justificată?! Oare câți dintre noi, adulții, ne-am transpus în pielea unui copil încăpățânat să încercăm să înțelegem care este scopul lui , care îi este țelul?

         

Dacă azi aș fi copil și rolul meu în viață ar fi, ca peste 15 – 20 de ani să aduc omenirii o noua viziune asupra vieții, o mare descoperire sau pur și simplu să trăiesc altfel, lipsit de prejudecăți, lipsit de frici, să ies din rând și să strig în gura mare: Sunt Liber! Ce calități ar trebui să am? în ce ar consta forța mea?

Sunt un tânăr copil de 7 ani, foarte încăpățânat și rebel și fac ceea ce gândesc eu ca este bine, nu ascult pe nimeni și nimic din ce mi se spune. Cu cât efortul celor din jurul meu este de a mă schimba, cu atât mai încăpățânat devin. Este metoda mea de apărare pentru ca scopul meu în viață să nu fie compromis. Când am pornit la drum am știut că acest lucru îmi va crea probleme, am știut că încăpățânarea mea îmi va aduce reproșurile părinților și a învățătorilor mei, am știut și că această încăpățânare a mea va crea suferință părinților mei, că mă va depărta de de ei, de ceilalți copii, că îmi va crește orgoliul, mândria, ego-ul și chiar ura, dar am riscat, trebuia și trebuie să protejez lumina cu care am venit, ca ea să nu pălească, ca ea să rămână vie, să îmi amintească de ce am venit. Nu sunt rău pentru ca vreau, sunt rău pentru ca mi se spune ce și cum să învăț, ce și cum să mănânc, ce și cum să mă îmbrac, ce și cum să fac, ce am voie și ce nu am voie, ce pot și ce nu pot, ce e bine și ce nu e bine. Eu nu așa am crezut că va fi, eu am crezut că am venit să mă joc și nu să fiu învățat cum să mă joc, eu știu să mă joc, jocul meu este despre a descoperi, despre a crea, despre a fi, așa pur și simplu liber, nu vreau să fiu înregimentat, catalogat, însemnat, etichetat, taxat, nu vreau să mă joc legat la mâini, nu vreau să fiu ceea ce alții vor să fiu, eu vreau să fiu ceea ce sunt, lăsați-ma să fiu ceea ce sunt.

Dincolo de încăpățânarea mea, vreau să-mi vedeți curajul, determinarea și hotărârea. Știu că într-o zi veți vedea în mine cel care sunt cu adevarat, atunci voi fi trecut de supărări, de temeri, ma voi fi trezit din amorțeala societății, care m-a legat la mâini, la ochi și la gura, atunci voi străluci și vă voi arata lumina cu care am venit.

Dragi părinți, dragi profesori, nu vă rog decât să îmi înțelege-ți freamătul, lupta, să mă iubiți, să-mi fiți alături, căci sufletul meu e mare, e curat și strălucitor, dar armura grea de luptător nu vă lăsa să îmi vedeți strălucirea. Am purtat-o vieți de-a rândul și am obosit cu ea. A venit momentul să o dau jos, lăsați-mă să o fac.

Vă iubesc mereu, al vostru copil, elev, prieten!

Flaviu

Să răsădim iubirea prin ochii de copil

          

”Nu suntem ființe umane care trăiesc o experiență spirituală. Suntem ființe spirituale care trăiesc o experiență umană. ” – Teilhard de Chardin

          Cu toții venim aici să experimentăm viața umană și să dăm sens creației. Ne coborâm din ceruri înalte să petrecem o viață de om, cât o secundă din întreaga noastră existență. Ne facem dinainte planuri pentru ce vom fi și pentru ce ne dorim să facem, ne alegem experiențele de viață, ne alegem părinții și pornim la drum. Plecăm din sânul iubirii infinite și sperăm că acolo unde vom ajunge să găsim o fărâmă din iubire, de care să ne agățăm, prin care să creștem, ne abandonăm vieții de pământean, de prunc și primim în dar uitarea. Uitarea este primul nostru dar pe care îl primim de la univers, ca dacă nu am uita cine suntem și de unde venim, nu am putea rămâne aici, nu am putea sta nici măcar o secundă. Și atunci pentru ce venim? Venim pentru că aducem cu noi sămânța iubirii, să o înrădăcinăm aici. Fiecare aduce cât poate, fiecare aduce cât este, pentru că noi suntem iubire și ne aducem pe noi aici. Suntem ca și semințele unui copac, purtate de vânt, mereu în căutarea unui petec de pământ, care să ne iubească, unde să putem rodi. Așa suntem și noi: semințe din Copacul Iubirii și purtăm cu noi iubirea pură, cu care vrem să înnobilăm Pământul.

          Despre concepție este vorba în acest material, despre rodul a doi părinți, despre un tată și o mamă, care ”uneltesc” să dea o viață, să dea șansa unui spirit să poată veni și să aibă o experiență umană și despre blocajele pe care tinerele suflete le întâmpină în prima parte a vieții lor.

          ”Omenirea există atunci când există femeie și bărbat. Oricâte lucruri am vrea noi să facem în viață, dacă nu există unitatea formată dintre o femeie și un bărbat, omenirea ar înceta să mai existe. Menirea bărbatului este mișcarea. Bărbatul este spiritul copiilor săi, este forța motrice. Datoria bărbatului este să meargă înainte. Menirea femeii este să își iubească soțul, în primul rând soțul. Soțul nu este mai important decât copiii, dar este primul care trebuie iubit. Bărbatul este catargul și vela, iar femeia este însăși corabia. Bărbatul își ia forța din inima femeii, iar femeia are datoria să își iubească bărbatul, numai așa familia merge înainte.” – Luule Viilma – Alungă răul din tine

Bineînțeles că și bărbatul trebuie să își iubească soția în aceeași măsură, doar că forța iubirii lor se alimentează și se canalizează puțin diferit, dar împreună completează unitatea numită familie, locul în care pruncul se va naște, se va dezvolta. Familia este pământul pe care această sămânță a iubirii va trebui să se nască, iar acest prunc, această sămânță a iubirii, trebuie să se oglindească în însăși iubirea familiei lui, de acolo își va lua resursele și învățămintele pentru viața ce i se așterne în față, iar datoria noastră de părinți este să să îi oferim tot ceea ce are nevoie pentru a-și desăvârși scopul în viață.

          În cele 9 luni prenatale, pruncul o observă pe mamă în permanență. Fiind un suflet curat, copilul înțelege foarte multe. În fața lui, adultul ar trebui să fie pătruns de un respect sfânt, să-l ocrotească și să-l iubească, dar în realitate altceva se întâmplă în cele mai multe cazuri.

          Sunt părinți care se gândesc la chiuretaj, sunt părinți care nu își doresc copilul, cel puțin în prima fază a sarcinii, părinți care fac copii pentru că așa se cade într-o societate, pentru ca așa spun viitorii bunici, că a venit vremea de făcut copii, părinți care planifică din uter viața de adult a copilului lor, unii își doresc îndeosebi băiat, iar alții îndeosebi fată. Ei bine, copilul este deplin conștient de tot ceea ce se întâmplă în exteriorul lui. El are nevoie de iubirea mamei și de iubirea tatălui, dar în special de iubirea mamei, el vrea să se simtă dorit, să se simtă iubit. El nu vrea să se simtă singur și abandonat. Copilul în uter este o ființă spirituală superioară căreia îi lipsește doar experiența vieții sociale. Este de datoria părinților să îi ofere tot ceea ce are nevoie. Părinții sunt cei care l-au chemat, i-au garantat pacea sufletului lui aici pe pământ, lumina de care să se agațe, iubirea de care are nevoie să rodească, sănătatea și viața, puterea și protecția de care are atâta nevoie.

Cele mai multe traume vin din timpul perioadei prenatale, atunci când pruncul a fost privat de seva părinților și continuă mai departe în copilărie și adolescența sa.

          Totuși nu avem nici un drept să ne învinuim părinții, întrucât noi înșine ni i-am ales în deplina cunoștință de cauză, astfel încât să corespundă cât mai fidel scopului nostru în viață, acela de a ne curăța karma, destinul. Numai acești părinți îmi corespund. Nu pot să-mi răscumpăr greșelile decât trecând prin aceste greutăți, din care să învăț, pe care să le depășesc.

          ”Sufletul vine pe pământ pentru a-și ispășii păcatele. Răul pe care îl săvârșim în prezent, îl vom răscumpăra în viitor, revenind într-un corp nou, care se va uza și se va întoarce înapoi în țărână. Noi suntem uniți de evenimentele vieților anterioare prin legături energetice care pot fi eliberate doar cu ajutorul iertării.

          Puritatea copiilor îi împiedică să absoarbă răul din lume. Din păcate, răul li se transmite prin părinți. De obicei părinții învinuiesc societatea, școala, pretinzând că acolo se află cauza pentru care copilul lor este dezechilibrat, plângăcios, predispus la depresie. În toate acestea există un dram de adevăr, dar traumatizarea sufletească a copilului începe în familie. Dacă într-o seară, mama se întoarce obosită de la muncă, într-o situație sufletească deplorabilă și la cea mai mică nemulțumire își descarcă nervii pe copilul ei, această descărcare îi provoacă micuțului o suferință sufletească, în comparație cu care durerea fizică este o nimica toată.

          Câți părinți realizează că într-o astfel de situație, vinovat nu este copilul, ci părintele care a venit acasă iritat? Copilul însă înțelege mai mult decât ne închipuim noi. Cerându-i iertare copilului nostru, răspundem cu sinceritate nevoii sale de adevăr” – Luule Viilma – Lumina sufletului.

          Sunt pline site-urile de socializare de poze cu copii suferinzi, cu copii bolnavi, ai căror părinți postează și strigă după ajutor. Cum poți să te rogi lui Dumnezeu să te ierte atâta timp cât tu nu poți oferi iertare. Toate bolile lumii și ale pământului stau în felul în care noi comunicăm unul cu altul.

          Adu-ți aminte suflet bun toate relele care ți s-au făcut și pune-le la un loc cu cele pe care nu ți le mai amintești și iartă. Cere-ți iertare, iartă și iartă-te și pe tine!

          Nu există documentare academică pentru toate cele de mai sus, ele au izvorât din inima mea și din conștientizarea greșelilor făcute ca tată și ca fiu.

Flaviu

         

         

         

                  

           

         

         

         

                  

           

Boala - dușmanul nostru?

Bolile și afecțiunile, în general, au cauze mult mai profunde decât ne permitem să credem. Corpul nostru acumulează toxine din cauza mișcărilor greșite, a unei alimentații defectuoase, a lipsei activităților fizice, dar și pe cale emoțională și mentală. Aceste toxine se localizează în anumite locuri din corp, dar mai ales la încheieturile mari, sistemul limfatic, organele interne și cap. Dacă trupul, mintea, inima și tot ceea ce ne înconjoară trăiesc și conlucrează, corpul își elimină toxinele prin tractul intestinal, prin ficat, rinichi, vezica urinară și lichidele corporale. Dacă din anumite motive, toxinele nu pot fi eliminate, toxicitatea crește în raport cu balanța corpului, până când acesta ajunge la diferite afecțiuni sau chiar la boală.

În general, când ne gandim la boală, o asemanăm cu ceva care ne distruge echlibrul, fericirea și pacea interioară, dar niciodată nu încercăm sa privim boala ca pe propriul nostru Frankenstein. Boala este propria noastră creație, care ne anunță din timp asupra modului greșit în care ne tratăm, ne considerăm pe noi înșine. Dacă zilnic îmi scutur fața de masă în capul vecinului, e normal ca la un moment dat să îmi bată la ușă și să își scuture firmiturile din cap în fața mea. Cum altfel să realizez modul defectuos în care îmi coordonez viața: dând vina pe vecin că mi-a calcat pragul? sau conștientizănd ceea ce fac si modul în care o fac?

Deci, fuga la doctor, urmată de fuga la farmacie, nu rezolvă și boala. Aparenta vindecare nu face decăt să determine migrarea bolii către un alt segment sau reapariția ei, asta dacă problema care a cauzat boala sau afecțiunea nu este înțeleasă și conștientizată. Asta nu înseamna ca medicina alopată și medicamentația cu care suntem atăt de obișnuiți și chiar dependenți, trebuie date la o parte. Corpul uman are capacitatea de a se autoregla, corpul uman are capacitatea de a se vindeca, el trage din timp semnalele de alarmă cu privire la orice posibilă anomalie, la orice posibilă dereglare fiziologică. Cunoscănd și conștientizănd cauza ne putem putem vindeca, putem evita, rari și chiar uita de multele drumuri la doctori și farmacii.

Orice boală începe la nivel emoțional și mental, urmănd ca mai apoi să se propage și la nivel fizic. Fiecare organ este înconjurat de un câmp energetic care îi asigură buna funcționare, protecția și imunitatea în fața tuturor factorilor externi care l-ar putea deregla. Odată perturbat acest camp energetic, organul este practic lipsit de apărare și pasibil ca din acel moment să se îmbolnăvească. Este ca o cetate ale carei ziduri stau să se prabușească înainte de a începe războiul.

Îmi propun să trec în revistă cei mai importanți centrii energetici ai omului și principalele dereglari de natură mentală, emoțională și fizică pe care le poate propaga proasta funcționare a acestora.

Chakra rădăcină – Muladhara

- situată în prelungirea coloanei, la jumătatea perineului. Are rol de bază în supraviețuire și în situații de urgență.

Semne de deficiență la nivelul chakrei rădăcină:

-         lipsa stimei de sine

-         frica de ziua de mâine, de eșec, lipsuri, sărăcie

-         senzația de cap în nori

-         senzația de dezrădăcinare

-         probleme de alimentație

-         dureri sacrale, rect, anus

-         tulburări de miros

-         stări de nesiguranță

-         comportament violent, mânie

-         somnolență nejustificată

Semne de sănătate la nivelul chakrei rădăcină:

-         grija echilibrată pentru corpul fizic (plimbare, lucru în grădină, baie)

-         acceptarea corpului fizic

-         capacitatea de a ne oferi hrana și grija necesară

-         puterea de a manifesta abundența în viața noastră

-         limite sănătoase

Chakra subombilicală – Swadhisthana

– situată la 2 cm sub ombilic. Reprezintă energia instinctelor, integrarea sociala si senzualitatea, sensibilitatea fata de altii.

Semne de deficiență la nivelul chakrei subombilicale:

-         vinovăție, tulburări emoționale

-         teama de abandon, de a fi agresat

-        frici nejustificate față de apă, animale, oameni, întuneric, necunoscut, batrănețe, boală, moarte

-         frica de a pierde controlul

-         lipsa pasiunii și a creativității

-         disfuncții sexuale

-         atașamente sexuale puternice

-         refuzul senzației de plăcere

-         ridigitate în corp și în idei

-         emotivitate excesivă

-         dezgust și respingere față de sexul opus

-         agresivitate sexuală, fizică sau verbală

-         probleme cu rinichii, vezica, prostata, colonul transvers, sânge, limfă, sucuri gastrice

Semne de sănătate la nivelul chakrei subombilicale:

-         mișcarea fluidă a corpului fizic

-         acceptarea naturală a plăcerii

-         acceptarea naturală a emoțiilor

-         acceptarea cu încredere a tuturor schimbărilor în viață

-         limite clare, limpezi

Chakra plexului solar – Manipura

– este situată la o palmă deasupra ombilicului. Este caracterizată prin ambitie, vointă, dinamism, determinare, expansivitate, chiar și violență.

Semne de deficiență la nivelul chakrei plexului solar:

-         incapacitatea de a ne asuma respunsabilitățile

-         mânie excesiva, explozii temperamentale

-         lipsa de respect de sine, abuzul față de propria persoană

-         lipsa de voință, servitudine, pasivitate

-         timiditate și emotivitate exagerată

-         abuz, dominație

-        tulburări digestive, ulcer, diabet, hipoglicemie, insuficiență hepatică, probleme ale pancreasului, splinei, sistemului neurovegetativ, producerea insulinei

-         straturi adipoase

-         scăderea memoriei

Semne de sănătate la nivelul chakrei plexului solar:

-         respect de sine, autodisciplină

-         comportament proactiv

-         vitalitate, rezistență, hotărâre, încredere, curaj

-         simțul umorului, simț etic, corectitudine

Chakra inimi – Anahata

– este situată în centrul pieptului, pe linia orizontală a inimii, între vertebrele T4 si T5. Determină capacitatea de iubire, autoîncredere, acceptare, resentimente, gelozie, ostilitate, căutarea adevarului, scade si echilibreaza teama și impactul cu stresul.

Semne de deficiență la nivelul chakrei inimii:

-         frica de intimitate

-         frica de a ne urma chemarea inimii

-         lipsa empatiei

-         tristețe, melancolie, apatie

-         incapacitatea de a darui, de a ierta

-         simț critic exagerat

-         înstrăinare de scopul vieții, izolare

-         boli cardiovasculare, respiratorii, astm, alergii, cancer pulmonar, pneumonie, hipertensiune, dureri de spate, cancer mamar

-         controlează timusul, cavitatea toracică, sistemul circulator, pielea, mâinile

Semne de sănătate la nivelul chakrei inimii:

-         abilitatea de a oferi grija propriei persoane și celorlalți

-         compasiune, iubire, bunătate

-         apreciere și recunoștință

-         sistem imunitar puternic

-         altruism

Chakra gâtului – Vishuddha

– este situată la baza gâtului, în zona glandei tiroide. Exprimă încrederea în sine, bucuria, teama, ostilitatea, resentimente și frustrarea.

Semne de deficiență la nivelul chakrei gâtului:

-         frica de avorbi și de a ne exprima pe noi înșine

-         frica de a ne exprima nevoile emoționale

-         voce prea slabă sau prea dominatoare

-         neatenție în ascultare

-         întrerupere, neascultare, blamare a interlocutorului

-         stări de nemulțumire interioară

-         dificultăți de vorbire, scolioză, laringită, insuficiență biliară

-         coordonează simțul auzului, glandele tiroide și paratiroide, bronhii, esofag, gât, aparatul de vorbire, ceafa, maxilarul, sistemul limfatic, tensiunea arterială

Semne de sănătate la nivelul chakrei gâtului:

-         ascultare atentă

-         comunicare clară

-         puterea de a se supune adevărului

-         puterea de exprimare a emoțiilor

-         relație echilibrată între minte și inimă

-         inteligența pură

Chakra celui de-al treilea ochi – Ajna

- este situată la 1 cm  deasupra ochilor, între sprancene. Reprezintă centrul de comandă mentală.

Semne de deficiență la nivelul chakrei celui de-al treilea ochi:

-         lipsa intuiției

-         nestăpânire de sine

-         lipsa preocupărilor spirituale

-         anxietate

-         lipsa concentrării

-         probleme ale sințurilor

-         probleme oculare

-         migrene, paranoia, stres

-         glanda hipofiză și secreția de hormoni

Semne de sănătate la nivelul chakrei celui de-al treilea ochi:

-         echilibrul mental

-         claritatea in gandire

-         puterea de concentrare

-         pacea și liniștea

-         realismul în gândire

-         dezvoltarea interioară

-         sentimentul de unitate, de împlinire

Chakra coroanei – Sahasrara

– situată la o palmă deasupra capului.

Semne de deficiență la nivelul chakrei coroanei:

-         lipsa încrederii în viață

-         stări de iritabilitate, isterie și depresie

-         afectează somnul, glanda epifiză, secreția de serotonină, afecțiuni ale scheletului, sistemului muscular și nervos, scleroză multiplă, tulburări genetice

-         determină echilibrul fizic și psihic al organismului

Semne de sănătate la nivelul chakrei coroanei:

-         relaxarea

-         confortul

-         seninătatea

-         creativitatea

-         gândirea clară

-         memoria directă și indirectă